Smartwatch-ul a devenit un gadget pe care toată lumea și-l dorește. Util, ușor de utilizat și adaptabil oricărui tip de context, smartwatch-ul atrage tot mai multi fani. Însă trebuie să știi că, dacă vrei să îți cumperi și tu unul, ai nevoie de o documentare prealabilă. Asta pentru că există multe tipuri de smartwatch-uri. Trebuie să alegi acel tip de smartwatch potrivit obiceiurilor tale și stilului tău. 

Vezi mai jos principalele tipuri de smartwatch

Un tip de smartwatch potrivit pentru tine este acela pe care îl poți folosi pentru a-ți ușura activitățile de zi cu zi. Sunt patru tipuri de smartwatch-uri importante pentru care poți opta. Este vorba despre smarwatch casual, smartwatch elegant, smartwatch sport și brățara de fitness. Dacă vrei să mergi pe un tip de smartwatch dedicat activităților fizice, varianta unei brățări de fitness este ideală pentru că are un preț mai accesibil.

Pentru a te ajuta să înțelegi mai bine aceste tipuri de smartwatch-uri, le vom analiza în profunzime pe fiecare. Îți vom oferi informații și argumente pentru ca tu să poți alege acel tip de smartwatch potrivit nevoilor tale. 

Ce este un smartwatch? 

Un smartwatch este un ceas de mână, cu funcții de telefon mobil inteligent. Acest gadget a apărut încă din anii 70, însă într-o formă rudimentară. Odată cu boom-ul tehnologic al ultimilor ani, s-au dezvoltat tot mai multe tipuri de smartwatch-uri. Acestea au evoluat în complexitate și varietate. Brand-uri de renume din domeniul electronicelor s-au înghesuit să le producă. 

Tocmai de aceea există multe tipuri de smartwatch-uri, de la Apple, Samsung, Huawei sau chiar brand-uri de fashion precum Guess. Oricum, indiferent de ce tip de smartwatch alegi să achiziționezei, vei avea parte de un device inteligent și foarte complex. Un smartwatch poate monitoriza starea de sănătate și numărul caloriilor arse. El te poate avertiza cu privire la eventuale probleme ale ritmului cardiac, dar îți poate măsura și nivelul oxigenului din sânge. Tot un smartwatch te ține la curent cu ultimele notificări și mesaje, dar te ajută și cu muzica din timpul antrenamentului. 

În funcție de ce tip de smartwatch folosești, anumite funcții pot fi mai dezvoltate decât altele. De asemenea, design-ul este foarte influențat de ce tip de smartwatch cumperi. Sunt tipuri de smartwatch-uri diferite și când vine vorba despre materialele de fabricație. Pentru o imagine cât mai clară, ți le vom prezenta pe fiecare în parte. 

Tipuri de smartwatch – Smartwatch casual

Acest tip de smartwatch este unul care se pretează oricărui tip de ținută și oricărei ocazii. Un smartwatch casual este unul care poate fi adaptat și mersului la birou, dar și antrenamentului de la sală. Așa cum reiese din denumire, acest tip de smartwatch este definit de relația sa cu stilul vestimentar. Altfel spus, contează foarte mult design-ul pe care îl are.

Principalele tipuri de smartwatch
Smartwatch casual

Spre deosebire de alte tipuri de smartwatch-uri, acest tip de smartwatch are un aspect minimalist. El este discret, dar în același timp suficient de mare pentru a putea fi folosit în condiții satisfăcătoare pentru utilizator. Din punct de vedere al materialelor utilizate, în cazul carcasei sunt utilizate, de regulă metale sau plastic foarte rezistent. Metalele pot fi atât aluminiul bine solidificat, cât și oțelul inoxidabil. Asta dacă discutăm, desigur, despre un smartwatch de calitate. Cureaua este, de cele mai multe ori, din silicon, dar poți merge și pe varianta unei curele din piele. Această componentă este, de regulă, cea mai ușor de personalizat la orice tip de smartwatch. Poți înlocui cureaua după preferințe. De regulă, culorile standard sunt în culori neutre. Tocmai pentru a facilita stilul casual. Însă dacă vrei o curea verde sau roșie, există destule opțiuni pe care le poți comanda. 

Ce display găsim la smartwatch-ul casual?

În ceea ce privește display-ul, discreția este ceea ce caracterizează un tip de smartwatch casual. Așa că nu te aștepta la un display mai mare de 1,80 inchi. Și asta în cazuri destul de rare. Dimensiunile ecranului pornesc și de la 1,20 inci în cazul unor tipuri de smartwatch-uri casual. În general, display-ul este AMOLED. Însă există și brand-uri care și-au dezvoltat propria tehnologie în materie de ecrane. Apple, de exemplu, vine cu Always-On Retina. Samsung, în schimb, preferă să apeleze la super AMOLED. Dar asta s-ar putea schimba oricând.

Cât despre funcții, un smartwatch casual nu forțează nota la un capitol anume. Dar per ansamblu, reușește să acopere toate zonele de necesitate. Adică poate fi util și pentru antrenamente fizice, și ca accesoriu interesant pentru un outfit. De asemenea, el te poate ajuta să inițiezi apeluri telefonice, să verifici notificări sau să trimiți mail-uri. Cele mai bune tipuri de smartwatch-uri casual sunt dotate cu senzor de monitorizare a ritmului cardiac. Acestea pot ajuta și la realizarea de electrocardiograme. De asemenea, un ceas de calitate este dotat și cu oximetru, accelerometru și GPS. El devine, în acest mod, un accesoriu excelent pentru călătoriile și drumețiile tale, dar și pentru antrenamentele fizice. Asta pentru că îți poate monitoriza tipul de efort și caloriile arse. Cele mai multe tipuri de smartwatch-uri casual de calitate sunt rezistente și la apă. Variantele de top pot fi utilizate până la 50 de metri adâncime. 

Tipuri de smartwatch – Smartwatch elegant

De regulă, o ținută elegantă este suplimentată și cu un accesoriu care să iasă în evidență. Ceasul de mână este printre cele mai comune astfel de accesorii. Un ceas de mână scump va aduce un plus de eleganță oricărui outfit. Însă cine spune că nu poți purta și un smartwatch fără a-ți pierde din rafinament? Există foarte multe tipuri de smartwatch-uri elegante disponibile pe piață. Designul acestui tip de smartwatch te va face să ai dubii cu privire la caracterul smart al accesoriului. Asta pentru că un smartwatch elegant arată la fel de bine precum un ceas analogic scump.

Smartwatch elegant

La fel ca smartwatch-ul casual, și în cazul acestui tip de smartwatch este foarte important design-ul. Însă în cazul ceaslui inteligent elegant este chiar mai important ca el să arate într-o manieră potrivită. Este de preferat ca acest tip de smartwatch să fie discret, dar în același timp să aducă un plus de stil oricărei ținute. Sunt tipuri de smartwatch-uri pe care le poți purta în orice context. Însă acest tip de smartwatch este gândit special pentru a fi asortat unor ținute cât mai elegante. 

Din punct de vedere al brandurilor care produc acest tip de smartwatch, există câteva surprize. Pe lângă companiile consacrate în domeniul electronicelor, precum Apple sau Samsung, s-au implicat pe această nișă și unele companii de fashion. Este vorba despre Guess și Fossil. Cei doi giganți americani au lansat tipuri de smartwatch-uri foarte interesante și la prețuri destul de accesibile. Ce e drept, din punct de vedere al funcțiilor, acești producători nu sunt la un nivel atât de ridicat precum Samsung și Apple. În schimb, ei compensează prin design-ul produselor oferite.

Smartwatch elegant: totul se rezumă la aspect

Din punct de vedere estetic, acest tip de smartwatch este necesar să se supună unor restricții ceva mai stricte. Spre deosebire de alte tipuri de smartwatch-uri, unul elegant trebuie să aibă inclusiv cureaua la un nivel estetic ridicat. Sunt de preferat smartwatch-urile ce au curea din piele. Aceasta ar trebui să fie de aceeași culoare cu cea a carcasei. Carcasa trebuie să aibă și ea un aspect elegant, cât mai apropiat de cel al unui ceas de lux. În general, acest tip de smartwatch are carcasă din oțel inoxidabil, pentru ai mita cât mai mult aspectul ceasurilor scumpe. În ciuda acestui fapt, display-ul poate fi în continuare unul asemănător cu cele ale altor tipuri de smartwatch-uri. Adică AMOLED sau super AMOLED, cu formă preferabil rotundă Aceste caracteristici legate de design vor transforma orice tip de smartwatch elegant într-unul potrivit unei ținute cât mai rafinate. 

Principalele tipuri de smartwatch
Smartwatch elegant

Cât despre funcții, deși este vorba despre un tip de smartwatch care pune accentul mai ales pe design, nici ele nu trebuie ignorate. Până la urmă, cumperi un smartwatch așteptându-te să fie… smart! Așa că ar trebui să poți beneficia și din partea unui astfel de tip de smartwatch de senzori de măsurare a ritmului cardiac. De asemenea, ar trebui să aibă pedometru și posibilitatea de monitorizare a caloriilor arse. Cele mai multe smartwatch-uri de calitate dispun de aceste avantaje. 

Tipuri de smartwatch – Smartwatch sport

Poate printre cele mai căutate și populare tipuri de smartwatch-uri este cel sport. Asta pentru că oferă o monitorizare a activității fizice la cel mai înalt nivel. Un smartwatch sport te va ajuta să te bucuri de aplicații ajutătoare și de funcții extrem de utile. Dar chiar dacă este sport, și acest tip de smartwatch trebuie să aibă un aspect estetic cât mai plăcut. Iar producătorii recurg, de regulă, la materiale prietenoase și plăcute ochiului. Sunt folosite plasticul rezistent și siliconul. 

Principalele tipuri de smartwatch
Smartwatch sport

Un smartwatch sport trebuie să fie ușor de utilizat atunci când depui efort fizic. De asemenea, el trebuie să fie rezistent la apă. Asta pentru că efortul fizic presupune transpirație, contact cu ploaia sau chiar intrat în apă. Înotul este una dintre cele mai populare forme de activitate fizică. Tocmai de aceea, producătorii acestor tipuri de smartwatch-uri le fac tot mai rezistente la apă. Majoritatea ceasurilor de ultimă generație rezistă și la adâncimi de 50 de metri. Ele sunt perfecte pentru înot, dar nu sunt recomandate pentru scufundări. Un ceas ce rezistă până la 50 de metri adâncime va fi marcat de producător ca având o rezistență de 5 ATM (atmosfere). O atmosferă se traduce prin 10 metri. 

Smartwatch sport: Rezistența la apă este un must have

Dincolo de rezistența la apă, acest tip de smartwatch presupune și o serie de dotări foarte importante. Un smartwatch sport ar trebui să monitorizeze mai bine decât oricare altul activitatea fizică. Astfel, existența a cât mai multor senzori este esențială. Cele mai tari tipuri de smartwatch-uri sport au în dotare senzor HR, pentru monitorizarea ritmului cardiac. Acesta te va ajuta să afli câte calorii arzi pe parcursul unui antrenament. De asemenea, prin intermediul senzorului poți avea parte și de electrocardiograme. Da, direct pe smartwatch. Iar această electrocardiogramă poate fi și interpretată de smartwatch. Ceasul te poate avertiza dacă există tulburări ale ritmului cardiac. 

Principalele tipuri de smartwatch
Smartwatch sport

Alți senzori importanți sunt altimetrul barometric, accelerometrul și pedometrul. Acestea sunt foarte utile pentru sporturi precum ciclismul, alergatul sau drumețiile montane. Tot pentru drumeții este extrem de utilă și existența sistemului GPS. De asemenea, există multe tipuri de smartwatch-uri sport dotate cu senzor de presiune atmosferică, compas și senzor geomagnetic. Toate aceste variante de senzori îți permit să practici o gamă cât mai variată de sporturi. De asemenea, îți poți monitoriza somnul și poți face inclusiv antrenamente indicate de ceas. 

Brățară de fitness

Chiar dacă nu este un smartwatch propriu-zis, brățara de fitness este destul de apropiată de acest concept. O brățară de fitness premium te va face să nu duci dorul smartwatch-ului. Asta pentru că un astfel de gadget vine cu specificații extrem de solide. 

Avantajul unei brățări fitness, spre deosebire de smartwatch, este că are o autonomie a bateriei mult mai mare. Cele mai tari brățări de fitness pot rezista la o utilizare intensă până la 7 zile, iar timpul de încărcare este foarte rapid și poate chiar să se încadreze în doar două ore. 

Brățară fitness

O brățară de fitness beneficiază de cel mai precis senzor de măsurare a ritmului cardiac. De asemenea, poate avea în dotare altimetru, accelerometru și pedometru. Ea poate monitoriza numărul de pași, distanța parcursă într-o zi și calitatea somnului. Niciun alt device nu analizează somnul atât de în profunzime precum o face o brățară de fitness.

Aceste dispozitive se conectează la smartwatch prin intermediul aplicațiilor speciale. În aplicație oferă feedback de cea mai mare calitate șite ajută cu sfaturi prețioase pentru un somn cât mai odihnitor. Chiar dacă nu este smartwatch, brățara de fitness poate și ea să te țină la curent cu notificările pe care le primești. Poate afișa SMS-uri, apeluri și îți oferă și acces la calendar. 

Principalele tipuri de smartwatch
Brățară de fitness

Brățara de fitness: conectiviatea este extrem de importantă

La fel ca orice smartwatch de calitate, brățara fitness are posibilitatea de a se conecta la telefon prin intermediul bluetooth-ului. Cele mai bune brățări au ecran de tip OLED, dotat cu touchscreen. Firește, acestea sunt și rezistente la apă. Un alt avantaj pe care îl oferă brățările de fitness constă în faptul că ele asigură funcții complexe la un preț mai mic. Chiar dacă există și destule tipuri de smartwatch-uri accesibile. Totuși, o brățară de fitness are șanse mai mari să ofere mai multe funcții utile pasionaților de sport decât un smartwatch care costă la fel de mult. 

Lasă un comentariu

      Leave a reply

      smartwatch.ro
      Logo